21 octombrie 2013

Prospect Flagyl 500 mg ovule


Flagyl 500 mg ovule 
Metronidazol 



CE ESTE FLAGYL 500 mg ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Acest medicament este utilizat pentru tratamentul anumitor infecţii vaginale determinate de
microorganisme sensibile (bacterii, protozoare).
 ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI FLAGYL 500 mg
Nu utilizaţi Flagyl 500 mg
- dacă sunteţi alergică la metronidazol, la alte medicamente din clasa imidazolilor
(medicamente înrudite cu metronidazolul) sau la oricare dintre celelalte componente ale
Flagyl 500 mg .
- dacă urmaţi tratament concomitent cu disulfiram
Consumul de alcool etilic este contraindicat pe durata tratamentului.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Flagyl 500 mg
Se recomandă să întrerupeţi tratamentul şi să vă adresaţi medicului dumneavoastră dacă apar tulburări
de coordonare a mişcărilor voluntare, ameţeli sau confuzie.
Se recomandă prudenţă în administrarea acestui medicament dacă aveţi tulburări nervoase severe,
cronice sau în evoluţie.
Dacă aveţi creierul afectat datorită unei afecţiuni hepatice (encefalopatie hepatică), administrarea
metronidazolului se va face cu grijă.

În caz de antecedente de tulburări sanguine, tratament cu doze mari şi/sau tratament prelungit, medicul
dumneavoastră poate dori să vă controleze periodic numărul de celule albe sanguine, prin teste ale
sângelui.
În caz de tratament prelungit, este important să spuneţi medicului dumneavoastră dacă apar tulburări
nervoase (furnicături, dificultate în coordonarea mişcărilor, ameţeli, convulsii). Utilizarea acestor  
ovule concomitent cu prezervative sau diafragme poate creşte riscul de ruptură a acestor
dispozitivecontraceptive.
Urina dumneavoastră poate avea o culoare mai închisă datorită tratamentului cu metronidazol.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte
medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Reacţiile adverse pot fi mai frecvente sau mai intense dacă metronidazolul este administrat în acelaşi
timp cu alte medicamente. De asemenea, metronidazolul poate modifica efectele sau poate creşte
frecvenţa de apariţie a reacţiilor adverse ale altor medicamente când sunt administrate în acelaşi timp.
Următoarele medicamente interacţionează cu metronidazolul, dacă sunt administrate concomitent:
- disulfiram (utilizat în tratamentul dependenţei de alcool etilic)
- busulfan (utilizat înainte de transplantul de organe)
- anticoagulante cu administrare orală de tipul warfarină (medicamente care subţiază sângele)
- litiu (utilizat în tratamentul depresiei)
- ciclosporină (utilizată după transplantul de organe)
- fenitoină sau fenobarbital (utilizate în tratamentul epilepsiei)
- 5-fluorouracil (utilizat în tratamentul anumitor forme de cancer).
- medicamente care conţin alcool etilic (vezi pct. “Utilizarea Flagyl 500 mg cu alimente şi băuturi”).
Utilizarea acestui medicament poate modifica rezultatele anumitor teste de laborator (testul pentru
treponeme); metronidazolul poate determina un rezultat fals pozitiv la testul Nelson-Mayer.
Utilizarea Flagyl 500 mg cu alimente şi băuturi
Nu consumaţi băuturi alcoolice în timpul tratamentului cu Flagyl 500 mg şi timp de 48 de ore după
terminarea acestuia, datorită riscului de reacţii adverse cum sunt valuri de căldură asociate cu înroşirea
feţei, vărsături, accelerarea ritmului cardiac, stare generală de rău.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza orice
medicament.
În timpul sarcinii, medicul dumneavoastră vă poate prescrie Flagyl 500 mg numai dacă va considera
că este absolut necesar.
Dacă alăptaţi, medicul dumneavoastră vă va recomanda să întrerupeţi alăptarea. Veţi putea reîncepe să
alăptaţi după 2 până la 3 zile de la întreruperea tratamentului cu metronidazol.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Este puţin probabil ca substanţa activă din Flagyl 500 mg să se absoarbă la nivelul organismului.
Totuşi, dacă acest lucru se întâmplă pot să apară somnolenţă, ameţeli, confuzie, halucinaţii, convulsii
sau tulburări tranzitorii ale vederii. Ca urmare, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje dacă
prezentaţi astfel de manifestări.
CUM SĂ UTILIZAŢI FLAGYL 500 mg
Utilizaţi întotdeauna Flagyl 500 mg exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să
discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Mod şi ale de administrare
Flagyl 500 mg se administrează pe cale vaginală.
Doza uzuală este un ovul pe zi, în asociere cu un tratament pe cale orală, dacă este necesar.
Ovulul se introduce profund în interiorul vaginului, stând relaxată, în poziţia culcat, de preferinţă
seara, înainte de culcare.
Este absolut necesar ca partenerul dumneavoastră să fie tratat concomitent, indiferent dacă are sau nu
simptome.
Durata tratamentului
Pentru a fi eficace, acest medicament antiinfecţios trebuie utilizat cu regularitate, în dozele prescrise şi
atât timp cât v-a recomandat medicul dumneavoastră.
Durata tratamentului variază de la 7 la 10 zile, în funcţie de indicaţie. Cu toate acestea, acest tratament
nu trebuie prescris pentru mai mult de 10 zile şi nu trebuie repetat mai mult de 2 - 3 ori pe an.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Flagyl 500 mg
Deoarece este puţin probabil ca substanţa activă din Flagyl 500 mg să se absoarbă la nivelul întregului
organism, dacă aţi utilizat mai multe ovule decât v-a fost recomandat este puţin probabil să apară
reacţii adverse. În cazul înghiţirii din greşeală a ovulelor, pot să apară vărsături, afectarea coordonării
efectuării mişcărilor (ataxie) şi dezorientare uşoară. În acest caz, adresaţi-vă imediat medicului
dumneavoastră sau mergeţi la departamentul de urgenţă al celui mai apropiat spital.
Dacă uitaţi să utilizaţi Flagyl 500 mg
Utilizaţi Flagyl 500 mg imediat pe v-aţi amintit. Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza
uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Flagyl 500 mg
Continuaţi să luaţi Flagyl 500 mg până la terminarea tratamentului, atât timp cât v-a recomandat
medicul dumneavoastră. Aveţi nevoie de fiecare doză pentru a ajuta la combaterea infecţiei. Dacă o
parte din bacterii supravieţuiesc, ele pot provoca revenirea infecţiei.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
 REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Flagyl 500 mg poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Reacţiile adverse sunt dependente de doză şi, în general, dispar la întreruperea administrării
medicamentului.
Reacţii adverse foarte rare (care apar la mai puţin de 1 din 10000 de persoane):
- modificări ale numărului de celule sanguine (agranulocitoză, neutropenie, trombocitopenie,)
- reacţie alergică gravă (şoc anafilactic)
- o afecţiune a creierului (manifestată prin dezorientare, febră, dureri de cap, halucinaţii,
paralizie, intoleranţă la lumină, afectare a vederii şi a mişcărilor ochilor, senzaţie de înţepenire
a cefei), un sindrom de leziuni la nivelul creierului (manifestat prin afectare a coordonării
mişcărilor (ataxie), afectare a vorbirii, afectare a mersului, mişcări rapide şi întrerupte,
neintenţionate ale ochilor (nistagmus), tremurături)
- vedere dublă trecătoare, scădere trecătoare a vederii la distanţă
- inflamaţie a pancreasului, reversibilă la întreruperea tratamentului
- modificări ale testelor funcţiei ficatului, inflamaţie a ficatului (hepatită colestatică), uneori cu
colorarea în galben a pielii şi mucoaselor, mai vizibilă la nivelul albului ochilor (icter)
- erupţii pe piele, cu aspect de vezicule pline cu puroi.
Reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile):
- reacţie alergică care determină înroşire urmată de umflare a feţei şi gâtului, care poate fi
suficient de severă pentru a determina dificultăţi la respiraţie (angioedem), urticarie
- tulburări psihotice (confuzie, halucinaţii), dispoziţie depresivă
- senzaţie de amorţeală, furnicături, crize epileptice trecătoare 
- dureri la nivelul stomacului, greaţă, vărsături, diaree, inflamaţie a limbii, senzaţie de uscăciune
a gurii, inflamaţie la nivelul gurii, senzaţie de gust metalic, pierderea poftei de mâncare
(anorexie)
- urină de culoare brun-roşiatică
- erupţii trecătoare pe piele
- senzaţie de mâncărime.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Laboratoire Aventis
42-50, Quai de la Rapée,
75601 Paris Cedex 12
Franţa

Producători
HAUPT PHARMA LIVRON
1 Rue Compte de Sinard-BP1
26250 Livron, Franţa

UNITHER LIQUID MANUFACTURING
1-3 allée de la Neste
z.i. d’en Sigal
31770 Colomiers, Franţa


cornelstanica

Author & Editor

Has laoreet percipitur ad. Vide interesset in mei, no his legimus verterem. Et nostrum imperdiet appellantur usu, mnesarchum referrentur id vim.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Manual Categories