18 ianuarie 2013

Prospect PRESTARIUM 10 mg



PRESTARIUM 10 mg comprimate orodispersabile
Perindopril arginină


CE ESTE PRESTARIUM ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
PPESTARIUM este un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (ECA). Aceste medicamente
acţionează prin dilatarea vaselor de sânge, ceea ce face mai uşoară pomparea de către inima dumneavoastră a sângelui în vasele de sânge.
PRESTARIUM este utilizat:
- pentru tratamentul tensiunii arteriale mari (hipertensiune arterială)
- pentru reducerea riscului de apariţie a evenimentelor cardiace, cum este infarctul miocardic, la
pacienţii cu boală coronariană stabilă (o  afecţiune în care irigarea cu sânge a inimii este redusă sau
blocată) şi care au avut deja un infarct miocardic şi/sau li s-a efectuat o intervenţie chirurgicală pentru
îmbunătăţirea circulaţiei sângelui spre inimă prin dilatarea vaselor de sânge care o irigă.
 ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI PRESTARIUM
Nu utilizaţi PRESTARIUM:
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la perindopril, la oricare alt inhibitor al ECA sau la oricare dintre
celelalte componente ale PRESTARIUM
- dacă aveţi peste 3 luni de sarcină (De asemenea, este mai bine să evitaţi utilizarea PRESTARIUM la
începutul sarcinii – vezi „Sarcina şi alăptarea”),
- dacă aţi  prezentat simptome  cum sunt respiraţie şuierătoare, umflarea feţei, limbii sau gâtului (o
afecţiune  numită angioedem), senzaţie de mâncărime intensă sau erupţii trecătoare severe pe piele
asociate cu terapia anterioară cu inhibitori ai ECA sau dacă dumneavoastră sau un membru al familiei
a prezentat aceste simptome, în orice alte circumstanţe.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi PRESTARIUM
Dacă  vreuna dintre următoarele  situaţii este valabilă în cazul dumneavoastră,  vă rugăm să discutaţi cu
medicul dumneavoastră înainte de a lua PRESTARIUM:
- dacă aveţi stenoză aortică (îngustarea vasului de sânge  principal  care pleacă din inimă) sau
cardiomiopatie hipertrofică (boală a muşchiului cardiac) sau stenoză  a arterei renale (îngustarea arterei
care irigă cu sânge rinichiul)
- dacă aveţi oricare alte probleme cu inima
- dacă aveţi  probleme cuficatul
- dacă aveţi probleme cu rinichii sau efectuaţi şedinţe de dializă
- dacă suferiţi de o boală vasculară de colagen (o boală de piele), cum sunt lupusul eritematos sistemic
sau sclerodermia
- dacă aveţi diabet zaharat
- dacă urmaţi o dietă cu restricţie de sare sau utilizaţi înlocuitori de sare care conţin potasiu
- dacă urmează să vi se efectueze anestezie şi/sau intervenţie chirurgicală importantă
- dacă urmează să vi se efectueze afereză LDL (care vă îndepărtează colesterolul din sânge cu ajutorul
unui aparat)
- dacă urmaţi un tratament de desensibilizare, pentru reducerea efectelor alergiei la înţepăturile de albină
sau viespe
- dacă aţi avut de curând diaree sau vărsături sau dacă sunteţi deshidratat
- dacă vi s-a spus de către medicul dumneavoastră că aveţi intoleranţă la anumite categorii de glucide
- dacă vi s-a spus de către medicul dumneavoastră că aveţi fenilcetonurie.
Trebuie să-i spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi (sau aţi putea rămâne) gravidă.
PRESTARIUM nu este recomandat la începutul sarcinii şi nu trebuie utilizat dacă aveţi peste 3 luni de
sarcină, deoarece, dacă este utilizat în acest stadiu al sarcinii, vă poate afecta grav copilul (vezi  „Sarcina şi
alăptarea”).
PRESTARIUM nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte
medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Tratamentul cu PRESTARIUM poate fi influenţat de utilizarea altor medicamente. Acestea includ:
- alte medicamente pentru tratamentul tensiunii arteriale mari, incluzând diureticele (medicamente care cresc
cantitatea de urină produsă de rinichi),
- diuretice care economisesc potasiu (spironolactonă, triamteren, amilorid), suplimente de potasiu sau
înlocuitori de sare care conţin potasiu,
- litiu pentru tratamentul maniei sau depresiei,
- medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu, ibuprofen) utilizate  pentru tratamentul durerii,
sau doze mari de aspirină,
- medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat (cum sunt insulina sau metforminul),
- medicamente pentru tratamentul tulburărilor mintale cum sunt depresia, anxietatea, schizofrenia etc (de
exemplu, antidepresive triciclice, antipsihotice),
- imunosupresoare (medicamente care reduc mecanismul de apărare al organismului), utilizate pentru
tratamentul afecţiunilor autoimune sau după operaţiile de transplant (de exemplu, ciclosporină),
- alopurinol (pentru tratamentul gutei),
- procainamidă (pentru tratamentul bătăilor neregulate ale inimii),
- medicamente vasodilatatoare incluzând nitraţi (medicamente care produc dilatarea vaselor de sânge),
- heparină (medicament utilizat pentru scăderea vâscozităţii sângelui),
- medicamente utilizate pentru tratamentul tensiunii arteriale mici, a şocului sau a astmului bronşic (de
exemplu, efedrină, noradrenalină sau adrenalină).
Utilizarea PRESTARIUM cu alimente şi băuturi
Este de preferat să luaţi PRESTARIUM înainte de masă.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului  pentru recomandări înainte de a lua orice
medicament.
Sarcina
Trebuie să-i spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi (sau aţi putea rămâne) gravidă. În mod
obişnuit, medicul dumneavoastră vă va sfătui să opriţi utilizarea PRESTARIUM înainte de a rămâne gravidă
sau imediat ce aflaţi că sunteţi gravidă şi vă va recomanda să luaţi alt medicament în loc de PRESTARIUM.
PRESTARIUM  nu este recomandat la începutul sarcinii şi  nu trebuie utilizat dacă aveţi peste 3 luni de
sarcină, deoarece, dacă este administrat după luna a treia de sarcină, vă poate afecta grav copilul.
Alăptarea
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă alăptaţi sau urmează să începeţi să alăptaţi. PRESTARIUM nu este
recomandat mamelor care alăptează şi medicul dumneavoastră vă poate recomanda alt tratament dacă doriţi
să alăptaţi, mai ales dacă este vorba despre alăptarea unui nou-născut sau a unui nou-născut prematur.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
În mod obişnuit,  PRESTARIUM nu afectează vigilenţa, dar, la unii pacienţi, pot să apară ameţeli sau
slăbiciune, determinate de scăderea tensiunii arteriale. Dacă apare această situaţie, capacitatea dumneavoastră
de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje poate fi afectată.
Informaţii importante privind unele componente ale PRESTARIUM
PRESTARIUM  conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele
categorii de glucide, adresaţi-vă medicului înainte de a lua acest medicament.
Deoarece  PRESTARIUM  comprimate orodispersabile  conţine, de asemenea, o sursă de fenilalanină
(aspartam), poate fi dăunător pacienţilor cu fenilcetonurie.
CUM SĂ LUAŢI PRESTARIUM
Luaţi întotdeauna PRESTARIUM exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu
medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Aşezaţi comprimatul pe limbă pentru dizolvare şi înghiţiţi-l cu salivă, de preferat la aceeaşi oră în fiecare zi,
dimineaţa, înainte de masă.
Medicul dumneavoastră va decide doza corectă pentru dumneavoastră.
Dozele uzuale sunt după cum urmează:
Hipertensiune arterială: doza uzuală de iniţiere şi de întreţinere este de 5 mg o dată pe zi. După o lună, doza
poate fi crescută la 10 mg o dată pe zi, dacă este necesar. 10 mg pe zi este doza maximă recomandată pentru
hipertensiune arterială.
Dacă aveţi 65 de ani sau mai mult, doza uzuală de iniţiere este de 2,5 mg o dată pe zi. După o lună, doza
poate fi crescută la 5 mg o dată pe zi şi, dacă este necesar, la 10 mg o dată pe zi.
Boală coronariană stabilă: doza uzuală de iniţiere este de 5 mg o dată pe zi. După două săptămâni, doza
poate fi crescută la 10 mg o dată pe zi, care este doza maximă recomandată pentru această indicaţie.
Dacă aveţi 65 de ani sau mai mult, doza uzuală de iniţiere este de 2,5 mg o dată pe zi. După o săptămână,
doza poate fi crescută la 5 mg o dată pe zi şi, după încă o săptămână, la 10 mg o dată pe zi.
Dacă luaţi mai mult decât trebuie din PRESTARIUM
În cazul în care aţi luat prea multe comprimate,  contactaţi imediat  departamentul de urgenţă al celui mai
apropiat spital sau pe medicul dumneavoastră. Cea mai frecventă reacţie adversă în caz de supradozaj este
tensiunea arterială mică, ce vă face să vă simţiţi ameţit sau slăbit. Dacă vi se întâmplă acest lucru, poate fi util
să vă întindeţi culcat pe spate, cu picioarele ridicate.
Dacă uitaţi să luaţi PRESTARIUM
Este important să vă luaţi medicamentul în fiecare zi, deoarece tratamentul regulat este mai eficace. Totuşi,
dacă uitaţi să luaţi o doză de PRESTARIUM, luaţi doza următoare la momentul obişnuit. Nu luaţi o doză
dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi PRESTARIUM
Deoarece tratamentul cu PRESTARIUM este, de obicei, pe toată durata vieţii, trebuie să discutaţi cu medicul
dumneavoastră înainte de a întrerupe acest medicament.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau
farmacistului.
 REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, PRESTARIUM poate determina reacţii adverse, cu toate că acestea nu apar la toate
persoanele.
Dacă  prezentaţi vreunul dintre următoarele simptome, opriţi imediat  administrarea medicamentului şi
adresaţi-vă urgent medicului dumneavoastră :
- umflarea feţei, buzelor, gurii, limbii sau gâtului, sau dificultăţi în respiraţie,
- ameţeli severe sau leşin,
- bătăi ale inimii neobişnuit de rapide sau neregulate.
În ordine descrescătoare a frecvenţei, reacţiile adverse pot include:
- Reacţii adverse frecvente (apar la mai puţin de 1 din 10  utilizatori, dar la mai mult de 1 din 100 de
utilizatori): durere de cap, ameţeli, vertij, senzaţie de furnicături şi înţepături,  tulburări de vedere, tinitus
(senzaţie de zgomote în urechi), stare confuzională datorită tensiunii arteriale mici, tuse, scurtarea respiraţiei,
tulburări  gastro-intestinale (greaţă, vărsături, dureri abdominale, tulburări  ale gustului,  dispepsie sau
dificultăţi de digestie, diaree, constipaţie), reacţii alergice (cum sunt erupţii trecătoare pe piele, mâncărimi),
crampe musculare, senzaţie de oboseală,
- Reacţii adverse mai puţin frecvente (apar la mai puţin de 1 din 100 de utilizatori, dar la mai mult de 1 din
1000 de utilizatori): tulburări ale dispoziţiei, tulburări ale somnului, bronhospasm (senzaţie de constricţie la
nivelul pieptului,  respiraţie şuierătoare şi scurtată), uscăciunea gurii, angioedem (simptome  cum sunt
respiraţie şuierătoare, umflarea feţei, limbii sau gâtului, senzaţie intensă de mâncărime sau erupţii trecătoare
severe pe piele), probleme la nivelul rinichilor, impotenţă, transpiraţii,
- Reacţii adverse foarte rare (apar la mai puţin de 1 din 10000 de  utilizatori): confuzie,  tulburări
cardiovasculare (bătăi neregulate ale inimii, angină, infarct miocardic sau accident vascular cerebral),
pneumonie eozinofilică (o formă rară de pneumonie), rinită (nas înfundat sau cu secreţii abundente), eritem
polimorf, tulburări ale sângelui, pancreasului sau ficatului,
- La pacienţii cu diabet zaharat poate să aparăr hipoglicemie (valori foarte mici ale glucozei în sânge),
- Au fost raportate cazuri de vasculită (inflamaţia vaselor de sânge).
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în
acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
CUM SE PĂSTREAZĂ PRESTARIUM
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi PRESTARIUM după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe flacon. Data de expirare se referă la
ultima zi a lunii respective.
A se păstra flaconul bine închis pentru a fi protejat de umiditate.5
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul
cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Ce conţine PRESTARIUM 10 mg
- Substanţa activă este perindopril arginină. Un comprimat orodispersabil conţine perindopril 6,790 mg
(corespunzător la perindopril arginină 10 mg).
- Celelalte componente ale comprimatului orodispersabil sunt: stearat de magneziu (E 470B), dioxid de siliciu
coloidal anhidru (E551), amestec lactoză-amidon uscat prin pulverizare (lactoză monohidrat 85%, amidon
15%), aspartam (E951) şi acesulfam potasic (E 950).
Cum arată PRESTARIUM 10 mg şi conţinutul ambalajului
Comprimatele orodispersabile de PRESTARIUM 10 mg sunt rotunde, de culoare albă.
Comprimatele sunt disponibile în flacoane cu 5, 10, 14, 20, 30, 50, 60, 90, 100, 120 sau 500 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorii
Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă
Les Laboratoires Servier
22 rue Garnier
92200 Neuilly sur Seine, Franţa
Producătorii
Les Laboratoires Servier Industrie (LSI)
905 route de Saran
45520 Gidy - Franţa 
şi
Servier (Ireland) Industries Ltd.(SII)
Gorey Road 
Arklow, Co. Wicklow - Irlanda

dr C

Author & Editor

Has laoreet percipitur ad. Vide interesset in mei, no his legimus verterem. Et nostrum imperdiet appellantur usu, mnesarchum referrentur id vim.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Manual Categories